Calendar obligatii fiscale Mai 2017

Calendar fiscal

Calendarul fiscal însumează toate declarațiile sau formularele care trebuie depuse și plățile care trebuie efectuate către organele competente în decursul anului fiscal.

Calendar obligaţii fiscale

Obligaţii fiscale pentru PFA /II /IF /profesii liberale:
plată impozite
plată contribuţii
depunere declaraţii.

Calendarul obligaţiilor fiscale (ANAF) Mai 2017

(Baza legală este menţionată cu modificările şi completările ulterioare).

Calendar obligatii fiscale Mai 2017

TERMENUL OBLIGAȚIA CATEGORIILE DE CONTRIBUABILI BAZA LEGALĂ
15 zile de la data de când nu se mai realizează venituri Depunerea Declarației de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri, precum și pentru stabilirea obligațiilor de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate – Formularul 604 Se depune pentru înregistrarea în evidența persoanelor fizice fără venituri, precum și pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, potrivit legii, în vederea stabilirii Legea 227/2015 art. 180 alin. (1)
OPANAF 3743/2015
OPANAF 2731/2016
30 de zile de la data înființării/ data eliberării actului legal de funcționare/ data începerii activității/ data obținerii primului venit/ data dobândirii calității de angajator, după caz, sau 15 zile de la data modificării ulterioare a datelor declarate inițial Depunerea declarațiilor:

– 010 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică – Formularul 010

– 010 – Se completează de persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică. Declarația de înregistrare se completează la înființare, iar declarația de mențiuni se completează când se modifică datele declarate anterior. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală și eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum și la actualizarea informațiilor. Legea 207/2015 art. 82 alin.(6), art.88 alin.(1)
– 020 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal – Formularul 020 – 020 – Se completează de persoanele fizice, altele decât cele care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală și eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum și la actualizarea informațiilor.
– 070 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere – Formularul 070 – 070 – Se completează de contribuabilii persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. Sunt exceptați contribuabilii care desfășoară exclusiv activități într-o formă de asociere.
marți 2 mai Depunerea situațiilor financiare, pentru anul 2016 – software de asistență Instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor prevăzute la art.1 alin.1-3 din Legea 82/1991, cu sediul în România, precum și subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate Legea 82/1991 art. 36
marți 2 mai Depunerea Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.322 din Legea nr.227/2015) – Formularul 394 – Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art.316 din Legea nr.227/2015, obligate la plata taxei conform art. 307 alin.(1), (2), (6) și (7) din Legea nr.227/2015, pentru operațiuni impozabile în România conform art.268 alin.(1) din Legea nr.227/2015
– Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art.316 din Legea nr.227/2015, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziții de bunuri sau servicii taxabile.
OPANAF 3769/2015
marți 2 mai Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal – Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Beneficiarii scutirilor de accize (instituții, organizații) Legea 227/2015 art. 395
HG 1/2016 titlul VIII pct.75 alin.(5)
marți 2 mai Depunerea Decontului privind accizele pentru anul precedent – Formularul 120 Operatorii economici plătitori de accize Legea 227/2015 art.346 alin.(4) și art.445 lit.c)
OPANAF 3386/2016
marți 2 mai Depunerea Decontului privind impozitul la țițeiul din producția internă pentru anul precedent – Formularul 130 Operatorii economici plătitori de impozit la țițeiul din producția internă Legea 571/2003 art.219
OPANAF 1950/2012
luni 8 mai Depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România – Formularul 092
Contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar. Legea 227/2015 art. 322
OPANAF 1165/2009
miercuri 10 mai Depunerea declarațiilor:
– 010 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică – Formularul 010
– 020 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal – Formularul 020
– 070 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere – Formularul 070
Persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA. Legea 227/2015 art.310 alin.(7)
OPANAF 3698/2015
miercuri 10 mai Depunerea formularului „Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori – Formularul 087 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori. Legea 227/2015 art.3151 alin.(1) lit c) și d)
OPANAF nr.3698/2016
luni 15 mai Depunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … – Anexa nr.4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat Legea 227/2015 art.354 alin. (8)
HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1)
luni 15 mai Depunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna … anul … – Anexa nr.3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat Legea 227/2015 art.354 alin.(8)
HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1)
luni 15 mai Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna … anul …, pentru luna precedentă – Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice) Legea 227/2015 art.394 și art.398
HG 1/2016 titlul VIII pct.63 și pct.97 alin.(1)
luni 15 mai Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna …, pentru luna precedentă – Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Operatorii economici care dețin autorizație de utilizator final (alcoolul etilic și a produse alcoolice) Legea 227/2015 art.397
HG 1/2016 titlul VIII pct.85
luni 15 mai Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile pentru luna precedentă – Anexa nr.19 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali pentru achizițiile și livrările de produse accizabile Legea 227/2015 art.375 alin.(1)
HG 1/2016 titlul VIII pct.46 alin.(2)
luni 15 mai Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de alcool și băuturi spirtoase pentru luna precedentă – Anexa nr.12 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
luni 15 mai Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de vinuri/bauturi fermentate/produse intermediare pentru luna precedentă – Anexa nr.13 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
luni 15 mai Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de bere pentru luna precedentă – Anexa nr.14 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
luni 15 mai Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție tutunuri prelucrate pentru luna precedentă – Anexa nr.15 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
luni 15 mai Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de produse energetice pentru luna precedentă – Anexa nr.16 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)
luni 15 mai Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă – Anexa nr.17 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru depozitare produse accizabile Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l)
HG 1/2016 titll VIII pct.39 alin.(2)
luni 15 mai Depunerea jurnalelor pentru luna precedentă privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație – Anexa nr.29 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal sau navigație – Anexa nr.31 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru producție/ depozitare Legea 227/2015 art.399 alin.(1) lit.a) și lit.b)
HG 1/2016 titlul VIII pct.92 alin.(2), pct. 93 alin.(8) și (10)
luni 15 mai Depunerea jurnalelor pentru luna precedentă privind achizițiile/livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație – Anexa nr.30 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal sau navigație – Anexa nr.32 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați pentru depozitare Legea 227/2015 art.399 alin.(1) lit.a) și lit.b)
HG 1/2016 titlul VIII pct.92 alin.(2), pct. 93 alin.(8) și (10)
luni 15 mai Depunerea Situației centralizatoare privind livrările de produse accizabile în luna … anul …, pentru luna precedentă – Anexa nr.21 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat Legea 227/2015 art.383 alin.(3)
HG 1/2016 titlul VIII pct.52 alin.(3)
luni 15 mai Depunerea Evidenței achiziționării, utilizării și returnării marcajelor pentru luna precedentă – Anexa nr.42 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și importatorii autorizați de produse supuse marcării Legea 227/2015 art.424 alin.(5)
HG 1/2016 titlul VIII pct.152 alin.(2)
joi 25 mai Plata contribuției trimestriale pentru medicamente pentru trimestrul I 2017. Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora. OUG 77/2011 art.5 alin.(8)
joi 25 mai Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă Plătitorii următoarelor venituri:
– din drepturi de proprietate intelectuală;
– din premii și jocuri de noroc;
– obținute de nerezidenți;
– din alte surse
Legea 227/2015 art.72 alin.(3), art.73 alin.(1) și (4), art.110 alin.(6), art.115 alin.(3), art.224 alin.(5) și (6)
joi 25 mai Depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat – – Formularul 100 – lunar – Contribuabilii prevăzuți în OPANAF 587/2016, anexa 4, cap. I, subcap. 1, par. 1.1.
– alte termene – Contribuabilii prevăzuți în OPANAF 587/2016, anexa 4, cap. I, subcap. 1, par. 1.3 (vezi instrucțiunile de completare din formular)
OPANAF 587/2016
joi 25 mai Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru luna precedentă – Formularul 112 – Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art.136 lit. d) – f) din Legea nr.227/2015 precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
– Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activități dependente.
– Instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și suportă contribuții sociale obligatorii în numele asiguratului.
– Orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor
Legea 227/2015 art.147 alin.(1) și alin.(2)
OMFP 1045/2012
joi 25 mai Depunerea declarațiilor privind veniturile realizate din România sau din străinătate, după caz, pentru fiecare categorie și sursă de venit, pentru anul precedent – Formularul 200 Persoane fizice care au realizat, venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor (fără arendare), venituri din activități agricole, din silvicultură și piscicultură, câștiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, operațiuni de vânzare -cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, câștigul/pierderea din orice alte operațiuni de acest gen. Legea 227/2015 art.122
OPANAF 3695/2016
joi 25 mai Depunerea Declarației privind veniturile realizate din străinătate – Formularul 201 Contribuabilii care au realizat venituri din străinătate: profesii libere, activități comerciale, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, dividende, dobânzi, premii și jocuri de noroc, câștiguri din transferul titlurilor de valoare, alte venituri din investiții, pensii, precum și alte venituri aflate în străinătate. Declarația se depune și de către persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de rezidență prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 28 lit. b) sau lit. c) din Legea nr.227/2015 timp de 3 ani consecutivi. Legea 227/2015 art.130 alin.(4)
OPANAF 3695/2016
joi 25 mai Depunerea Cererii privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe salarii și venituri asimilate salariilor – Formularul 230 Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate acestora, în următoarele situații:
– au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform Legii nr. 376/2004 și solicită restituirea acestora;
– optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau a unităților de cult, precum și contribuabilii care solicită deducerea din veniturile impozabile din salarii, obținute la funcția de bază, a cheltuielilor efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit legii, în limita unei sume maxime egale cu 300 lei pe an.
Legea 227/2015 art.79 alin.(1)
OPANAF 3695/2016
joi 25 mai Depunerea Declarației privind venitul estimat / norma de venit pentru anul în curs – Formularul 220 Contribuabilii care în anul anterior au realizat pierderi și cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior Legea 227/2015 art. 220 alin.(3)
OPANAF 52/2012
joi 25 mai Depunerea Declarației privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit pentru anul în curs – Formularul 221 Contribuabilii care obțin venituri din activități agricole, conform art. 103 alin.(1) Legea nr.227/2015 Legea 227/2015 art.107 alin.(2)
OPANAF 3622/2015
joi 25 mai Depunerea Declarației privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică și entitățile supuse regimului transparenței fiscale pentru anul în curs – Formularul 223 Se depune de către asociatul desemnat prin contract de asociere și se completează în cazul asociațiilor fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice care realizează venituri din activități independente – comerciale și profesii libere, inclusiv din activități adiacente, venituri din activități agricole pentru care venitul net anual se determină în sistem real pe baza contabilității în partidă simplă, precum și venituri din silvicultură și piscicultură.
Declarația se depune și în cazul persoanelor fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică (SPRL) constituită potrivit legii speciale și care este supusă regimului transparenței fiscale.
Legea 227/2015 art.220 alin.(3)
OPANAF 3622/2015
joi 25 mai Depunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă – Formularul 224 Persoanele fizice care obțin salarii din străinătate pentru activități în România și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România Legea 227/2015 art.82 alin.(2)
OPANAF 3622/2015
joi 25 mai Depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată – Formularul 300 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr.227/2015
Lunar, trimestrial, semestrial, anual – după caz (vezi instrucțiunile de completare din formular)
Legea 227/2015 art.323 alin.(1)
OPANAF 591/2017
joi 25 mai Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă – Formularul 301 Persoanele menționate în instrucțiunile de completare a formularului, pentru fiecare secțiune. Legea 227/2015 art.324 alin.(2)
OPANAF 592/2016
joi 25 mai Depunerea Declarației privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată – Formularul 307 Persoanele impozabile prevăzute la art.280 alin.(6), art.270 alin.(7), art.310 alin.(7), art.316 alin.(11) lit.a) – e) și g) din Legea nr.227/2015 OPANAF 793/2016
joi 25 mai Depunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal – Formularul 311 Persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conf. Art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr.227/2015 și care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări și/sau achiziții /prestări de bunuri/ servicii care sunt obligate la plata TVA OPANAF 795/2016
joi 25 mai Depunerea Declarației recapitulative privind livrările /achizițiile /prestările intracomunitare de bunuri pentru luna precedentă – Formularul 390 VIES Contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 sau art.317 din Legea nr.227/2015 Legea 227/2015 art.325
OPANAF 592/2017
joi 25 mai Depunerea notificării pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare – Formularul 097 – Persoanele impozabile care depășesc plafonul de 2.250.000 lei;
– Persoanele impozabile care renunță la aplicarea sistemului TVA la încasare.
OPANAF 1503/2016
joi 25 mai Plata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc (sumele care rezultă din aplicarea procentelor prevăzute în anexă la veniturile estimate de operatorul economic, dar nu mai puțin decât taxa anuală minimală – până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată; în cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, taxa se va recalcula prin aplicarea cotei procentuale asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. Recalcularea se va efectua lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depășirea rezultatelor estimate. Încasările efective cumulate și taxa plătită de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va declara și plăti până la data de 25 a lunii următoare) Organizatorii de jocuri de tip pariu, jocuri de noroc, bingo organizate prin TV, pariuri on-line, jocuri bingo prin internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line. OUG 77/2009 art. 14 alin. (2) lit. b) iii)
marți 30 mai Depunerea situațiilor financiare, pentru anul 2016 – software de asistență Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepția subunităților de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European Legea 82/1991 art. 36
marți 30 mai epunerea Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA – Formularul 394 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art.316 din Legea nr.227/2015, obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (1), (2), (6) și (7) din Legea nr.227/2015, pentru operațiuni impozabile în România conform art. 268 alin. (1) din Legea nr.227/2015.
Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Legea nr.227/2015, care realizează în România, de la persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziții de bunuri sau servicii taxabile.
OPANAF 3769/2015
miercuri 31 mai Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal – Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal Beneficiarii scutirilor de accize (instituții, organizații) Legea 227/2015 art. 395
HG 1/2016 titlul VIII pct.75 alin.(5)


Calendar obligatii fiscale Mai 2017 publicat: 2017-04-30T21:06:35+00:00, actualizat: 2017-11-19T21:28:03+00:00 by Informaţii PFA