Forum

Declaratia unica 2019  

 
AndreeaZ
(@andreeaz)
Membru nivel 1 Membru
Am si eu o nelamurire legata de completarea declaratiei unice pentru 2019: Pfa, sistem real -daca in 2016(anul infiintarii) a inregistrat pierdere de 7000 lei, in 2017 a avut profit 1900 lei, iar in 2018 pierdere 48 lei, in actuala declaratie trebuie trecuta si pierderea din anii precedenti la punctul I.1.1.B?
Multumesc anticipat pentru eventualele raspunsuri?
Citează
Postat : 25 iulie 2019 12:32
Adrian Turturea
(@adrian-turturea)
Membru nivel 10 Membru

Buna ziua

Desigur, tu trebuie sa stii pierderea fiscala cumulata pe ultimii 7 ani sa o completezi. In fiecare an actualizezi pierderea fiscala pana cand ajungi sa fii pe profit.

RăspundeCitează
Postat : 27 iulie 2019 18:28
vlad3186
(@vlad3186)
Membru nivel 0 Membru

Buna ziua. Am o intrebare acum un an am infiintat un pfa si nu am avut activitate fiscala, nici nu am declarat la anaf in cele 30 de zile de infiintare veniturile fiindca nu stiam daca il voi folosi. Stau ingrijorat sa nu imi vina vreo amenda sau sa trebuiasca sa platesc ceva ce nu am folosit  Ma puteti ajuta cu un sfat ? Multumesc

RăspundeCitează
Postat : 28 iulie 2019 10:54
Adrian Turturea
(@adrian-turturea)
Membru nivel 10 Membru

Buna ziua

 

Chiar si fara activitate, D unica 2018 trebuia depusa in 30 zile, fie ea si cu 0 venituri, respectiv D unica 2019 trebuie depusa pana la 31 iulie. Depune-le pe amandoua. Pentru cea aferenta 2018 poti primi o amenda, dar nu e ceva garantat.

RăspundeCitează
Postat : 28 iulie 2019 15:22
cue
 cue
(@cue)
Membru nivel 2 Membru

Buna ziua,

 

As avea o intrebare: veniturile din dobanzi la depozite (care au retinerea impozitului la sursa), cum se trec in declaratia unica? Mentionez ca am depasit de asemenea plafonul pt CASS din PFA+dobanzi la depozite.

RăspundeCitează
Postat : 16 august 2019 8:55
Random
(@random)
Membru nivel 10 Membru

@cue

Intamplator si pe mine m-a interesat subiectul, eu avand venituri din activitati independente sub plafon si riscand ca veniturile din dobanzi la depozite/titluri de stat sa ma propulseze peste plafon, asa ca am aprofundat pe cont propriu prevederile legale aplicabile, poate va ajuta si pe dv concluziile mele (neoficiale, dar pe care le poate confirma fie logica, fie un telefon dat la call centerul de asistenta contribuabili de la ANAF, de unde eu am primit de fiecare data raspunsuri avizate cand am avut nelamuriri pentru mine personal sau pentru prieteni).

Veniturile din dobanzi (ca suma incasata, adica brut minus impozitul retinut deja la sursa de banca) se trec la  capitolul de CASS (abia in stadiul de definitivare din anul urmator pentru anul curent, nu in cel de estimare din anul curent pentru anul curent, cand defalcarea pe tipuri de venit e mai putin importanta, contand doar incadrarea totala sub sau peste plafon), pe randurile acelea multe cu diversele venituri extrasalariale pentru care se aplica un singur CASS de 10% din plafon, adica la punctul 1.5 Venit si/sau castig din investitii (veniturile din investitii sunt definite la art 91 din Codul fiscal ca "venituri din dividende, venituri din dobânzi, câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, câştiguri din transferul aurului financiar, definit potrivit legii, venituri din lichidarea unei persoane juridice" ).

PDF Declaratie Unica 2018/2019

"I.3.2.Date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru anul 2018

1.1.Venit din activităţi independente
1.2. Venit din drepturi de proprietate intelectuală
1.3.Venit distribuit din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II, titlului III sau Legii nr.170/2016
1.4.Venit din cedarea folosinţei bunurilor
1.5.Venit şi/sau câştig din investiţii
1.6.Venit din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură
1.7.Venit din alte surse"

Baza legala pentru trecerea sumei incasate in cazul veniturilor din dobanzi e ultima liniuta de la punctul 29 din Ordinul 49/2019 cu instructiunile de completare a declaratiei unice:

"29. Încadrarea în plafonul anual de cel puțin 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la
termenul de depunere al declarației prevăzute la art. 120 din Codul fiscal (pentru anul 2018
termenul de depunere a fost 31 iulie), se efectuează prin cumularea următoarelor:
- veniturile nete/brute/normele de venit realizate din categoriile de la pct. 28 lit. a) - e);
- venitul și/sau câștigul din investiții, stabilit conform art. 94 - 97 din Codul fiscal. În cazul
veniturilor din dividende și din dobânzi, se iau în calcul sumele încasate;"

Daca depasiti deja plafonul doar cu veniturile din PFA trecute la punctul 1.1 de la I.3.2, puteti nici sa nu mai treceti si veniturile din dobanzi la punctul 1.5, nu e nicio nenorocire daca le omiteti, pentru ca tot CASS-ul de 10% din plafon veti avea de platit fie ca le treceti, fie ca nu. Conteaza in schimb sa le treceti in cazul in care veniturile din PFA de la punctul 1.1 (nete, calculate ca brut minus cheltuieli deductibile materiale, exclusiv contributii) sunt sub plafon si doar adunate si cu sumele incasate din dobanzi (si din alte venituri extrasalariale, luate cumulat, daca e cazul) ies pe total peste plafon.

RăspundeCitează
Postat : 18 august 2019 10:44
cue
 cue
(@cue)
Membru nivel 2 Membru

Multumesc pentru raspuns. Cred ca trebuie sa luam in considerare venitul brut obtinut din dobanzi pentru calcul CASS (suma inainte de retinerea impozitului la sursa de catre banca).

RăspundeCitează
Postat : 21 august 2019 10:18
Random
(@random)
Membru nivel 10 Membru

"Ordinul 49/2019, punctul 29:

...În cazul veniturilor din dividende și din dobânzi, se iau în calcul sumele încasate;"

Mie mi-au confirmat si telefonic cei de la call centerul de Asistenta contribuabili de la ANAF ca se considera strict ce s-a incasat, adica brut minus 10% impozit retinut deja la sursa de banca, puteti sa sunati si dv sa va convingeti.

RăspundeCitează
Postat : 21 august 2019 16:02